-De câte ori trebuie să te pup ca să-ţi treacă plânsul? o întreb pe Ana.
-Dar nici măcar nu ştii de ce plâng, îmi răspunde.
-Tu ştii de ce plângi?
-Da.
-Şi eşti sigură că eu nu ştiu?
Făcuse chestia aia pe care fetele s-ar putea s-o înţeleagă, dar care pe băieţi, fie ei şi tătici, îi uimeşte întotdeauna: şi-a schimbat motivul plânsului în timp ce plângea.
Zice:
Făcuse chestia aia pe care fetele s-ar putea s-o înţeleagă, dar care pe băieţi, fie ei şi tătici, îi uimeşte întotdeauna: şi-a schimbat motivul plânsului în timp ce plângea.
Zice:
-Da.
-Atunci spune-mi tu, te rog, de ce plângi acum.
-Pentru că nu mi-am descoperit scopul în viaţă. Nu ştiu la ce sunt bună.
-Aha! Păi mai ai ceva timp. Uite, tu ai 7 ani, eu am 35 şi tot nu mi-am descoperit scopul în viaţă. Dar aseară, când ţi-a fost frică, am reuşit să te adorm astfel încât să te simţi bine şi să visezi frumos, nu-i aşa?
-Vreau şi în seara asta să stai cu mine şi să mă mângâi pe cap.
-Da, vezi? Deocamdată ăsta e un scop suficient. În rest, mai aşteaptă şi tu până termini şcoala. Abia ai început-o. Şi când ajungi la liceu o să mai avem încă o dată conversaţia asta, bine?
-Bine!
