Băiatul meu, Mircea, a fost, împreună cu colegii de şcoală, într-o excursie în care au vizitat şi castelul Peleş, printre altele. Cu mine el a mai fost de două-trei ori la castel, astfel încat nu era foarte interesat de vizită.
În starea asta de uşor dezinteres, a stat mai departe de ghid, nemaiavând chef de aceleaşi explicaţii.
Căuta cu privirea lucrurile noi, pe care nu le observase până atunci. La un moment dat, a ramas vrăjit în faţa unei oglinzi minunate.
Ştim cu toţii cât de frumoase pot fi oglinzile. Sunt cele mai fermecătoare obiecte din Univers.
Când s-a trezit din admiraţie, şi-a dat seama că nu mai era nimeni în jurul lui.
Rămăsese singur în castel!
Poţi să-ţi imaginezi momentul de panică al unui băieţel, atât de departe de casă... Putea rămâne singur acolo, autocarul ar fi plecat fără el şi nimeni nu l-ar fi găsit vreodată.
Telefonul mobil era în autocar. Autocarul era în Sinaia...
A pornit pe culoarele Peleşului, singur, dezorientat, speriat, ca într-un film istorico-fantastic. A întâlnit destul de repede o doamnă care l-a ghidat şi, pentru că era foarte aproape de sfârşitul traseului, şi-a întâlnit clasa exact la ieşire.
Ce uşurare! De fapt, nici n-a fost mare lucru, un minut sau două de confuzie şi atât. Ceilalţi nici nu avuseseră timp să îi observe lipsa.
Seara, când a ajuns acasă, l-am rugat să nu uite întamplarea de la Peleş, care are următorul înţeles: Atunci când te cauţi pe tine însuţi, ajungi să te pierzi. Atunci când îi cauţi pe ceilalţi, te regăseşti!
"Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică." (Sfânta Evanghelie după Ioan 12:25)
În starea asta de uşor dezinteres, a stat mai departe de ghid, nemaiavând chef de aceleaşi explicaţii.Căuta cu privirea lucrurile noi, pe care nu le observase până atunci. La un moment dat, a ramas vrăjit în faţa unei oglinzi minunate.
Ştim cu toţii cât de frumoase pot fi oglinzile. Sunt cele mai fermecătoare obiecte din Univers.
Când s-a trezit din admiraţie, şi-a dat seama că nu mai era nimeni în jurul lui.
Rămăsese singur în castel!
Poţi să-ţi imaginezi momentul de panică al unui băieţel, atât de departe de casă... Putea rămâne singur acolo, autocarul ar fi plecat fără el şi nimeni nu l-ar fi găsit vreodată.
Telefonul mobil era în autocar. Autocarul era în Sinaia...
A pornit pe culoarele Peleşului, singur, dezorientat, speriat, ca într-un film istorico-fantastic. A întâlnit destul de repede o doamnă care l-a ghidat şi, pentru că era foarte aproape de sfârşitul traseului, şi-a întâlnit clasa exact la ieşire.
Ce uşurare! De fapt, nici n-a fost mare lucru, un minut sau două de confuzie şi atât. Ceilalţi nici nu avuseseră timp să îi observe lipsa.
Seara, când a ajuns acasă, l-am rugat să nu uite întamplarea de la Peleş, care are următorul înţeles: Atunci când te cauţi pe tine însuţi, ajungi să te pierzi. Atunci când îi cauţi pe ceilalţi, te regăseşti!
"Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică." (Sfânta Evanghelie după Ioan 12:25)
