Ghitara

O doare un cântec, dar ea... e ghitară
şi nu îndrăzneşte-n acorduri oculte
să tacă, deşi mai urmează să doară

şi nu vine nimeni s-asculte.

O doare un cântec, dar totuşi îl cântă
cu tremur adânc, obsedant, congestiv
ghitara de lemn se-ncordează, plăpândă,

şi lumea se schimbă în portativ.

Otrava din note pătrunde în frunze 
şi-n aerul alb fulguind întrebări
minore şi vagi, amintiri nerăspunse

şi narcotizante-alteori.

O doare tăcerea... Şi cântecul este
oraţie mută topindu-se-n riduri,

în lemnul ghitarei vibrează-o poveste 
şi nu vine nimeni s-o spargă de ziduri...

Şi nimeni nu vine s-o spargă de ziduri.