Mai scrie-mi pe frunze, mai scrie-mi pe vânt,
mai lasă-mi în
sălcii un zâmbet ascuns,
mai vreau să-ţi
citesc, să-ţi respir un cuvânt,
ceva despre noi
şi ar fi de ajuns
Mă uiţi şi mă
ştergi din memoria ta
şi simt că
dispar, translucid, transparent,
Gândeşti, deci
exist! ar fi spus cineva...
Un strop dintr-un
gând dă-mi şi fac un torent
Traduc din pământ
şi din ape ascult
fantome de vis şi
păreri de ecou,
deci scrie-mi cu
gândul şi scrie-mi mai mult,
mai scrie-mi ce-i
vechi şi mai scrie-mi ce-i nou
Poţi scrie cu
mersul, citi-voi în paşi
pe urmele tale în
taină mergând
Şi-n casa din vis
te mai rog să îmi laşi,
când pleci către
lume, la poartă, un gând
Să-l iau, să-i
zâmbesc, să-l ţin bine-nţeles
să ştiu de la el
că mai sunt, că mai eşti
şi singur, cândva,
să îl iau când mai ies
să-mi plimb amintirile
prin Bucureşti.
Mihai Cuza 1998
