Nassim Nicholas Taleb a postat acest mesaj pe
Facebook. Îl traduc, pentru că e înţelept şi cred că astfel de lucruri trebuie
conştientizate.
Cu cât cineva se identifică mai mult cu o profesie sau o „realizare”, ca,
de pildă, un premiu, cu atât este mai puțin uman (în sensul clasic). În etica
virtuții, singura „excelență” care merită obţinută este aceea de a fi uman, cu
tot ceea ce implică aceasta (onoare, curaj, contribuţie, satisfacerea
obligaţiilor publice și private, dorința de a înfrunta moartea etc); „realizările”
sunt atenuări si înstrăinări proprii formelor inferioare de viață.
Cu cât cineva se identifică mai mult cu o profesie sau o „realizare”, ca,
de pildă, un premiu, cu atât este mai puțin uman (în sensul clasic). În etica
virtuții, singura „excelență” care merită obţinută este aceea de a fi uman, cu
tot ceea ce implică aceasta (onoare, curaj, contribuţie, satisfacerea
obligaţiilor publice și private, dorința de a înfrunta moartea etc); „realizările”
sunt atenuări si înstrăinări proprii formelor inferioare de viață.
În Roma antică, era un privilegiu
rezervat pentru clasa patriciană. Ei puteau să se angajeze în activități
profesionale, fără a se identifica în mod direct cu ele: să scrie cărți, să
comande armate, să facă agricultură sau comerţ fără a fi scriitori, generali,
agricultori sau comercianţi, ci oameni („vir” – bărbat,
de unde şi virilitate sau virtute, nota mea Mihai Cuza, mai degrabă decât „homo”)
care scriu, comandă, ară sau tranzacționează ca activitate colaterală.
Astăzi, având în vedere că omenirea a
ajuns mult, mult mai bogată, s-ar crede că toată lumea ar avea acces la acest privilegiu.
În schimb, îl observăm doar la cei cu salarii minime care doar „îşi duc traiul”
și se simt obligați să-şi separe identitatea de profesia lor. Cu cât urci pe
scara socială, cu atât mai multe persoane îşi derivă identitatea din profesia
și „realizările” lor.
