Scurtă amăgire de toamnă
Mă descurc minunat,
sunt intact şi constat
că, deşi ai plecat, sufletul mi-e întreg
Înainte mă uit,
teamă-mi este să uit,
perspectiva o văd, dar nu pot s-o-nţeleg.
Ca un codru rezist
integrist, dolorist,
într-o toamnă cu ploi de rugină şi vânt,
Frunze clatină vini,
Umbre-adânci în tulpini
Şi-n pământ mă încred, tot mai mult în pământ.
Nu-mi lipseşte nimic,
forţă am să ridic
nu pietroiul nătâng, ci mistere de veacuri...
Între-atâtea iubiri,
despărţiri, părăsiri,
ce mai e de aflat? Toate astea sunt fleacuri
Mă descurc minunat,
Recunosc c-am visat
vreme dulce şi nopţi ca în vara dintâi
n-ar fi rău într-o zi
să mai crezi, să mai ştii,
poate uiţi c-ai plecat şi te-ntorci şi rămâi.
N-am motive să plâng,
Liniştit ca un crâng
În foşniri te mai simt şi în sevă şi-n stea
Mi-e uşor fără tine,
pot trăi foarte bine,
doar că nu ştiu şi nu văd ce sens ar avea.
