Eu nu știu ce înseamnă cu adevărat un erou, pentru că fiecare
dintre oamenii pe care îi întâlnesc duce o luptă despre care eu
nu știu nimic. Există o dimensiune glorioasă a eroismului, care presupune
recunoașterea meritelor la scară mare, prezența în locuri publice a eroilor sub
formă de statui, în manualele școlare sub formă de poze, poezii, povești sau în
filme sub forma unor personaje legendare.
Dar există și o dimensiune mai umană a eroismului, care nu se pretează la glorie, din pricină că modestia însăși face parte din ecuație. Sunt impresionat de eroismul care nu încearcă să impresioneze, chiar și atunci când meritele s-ar preta la măreție.
Necunoscuții Ananenko, Bezpalov și Baranov
Ananenko, Bezpalov și Baranov sunt genul de eroi foarte dragi mie, pentru că, pe de o parte, s-ar putea să le datorez foarte mult, în mod direct, iar, pe de altă parte, ei sunt genul de eroi care nu au avut timp să se gândească la eroism.
Ei sunt cei trei băieți de la Cernobîl care s-au oferit să deschidă valvele unui rezervor de sub reactorul care explodase, oprind astfel un posibil dezastru de dimensiuni continentale cu un preț care nu i s-ar putea cere nimănui.
Explozia de la Reactorul 4
Sub reactorul nr. 4 de la Cernobîl se afla un rezervor de apă care alimenta, pe de o parte, pompele de răcire și, pe de altă parte, servea drept condensator de abur pentru situațiile de urgență. Cu alte cuvinte, dacă o țeavă cu abur sub presiune s-ar fi spart, aburul eliberat era preluat într-un compartiment aflat imediat sub reactor și condus către acest rezervor de răcire, eliberând presiunea și căldura periculoase.
Explozia din noaptea de 26 aprilie 1986 a dus la expunerea la aer a moderatorului de grafit al reactorului, care s-a aprins, declanșând incendiul în urma căruia o cantitate uriașă de material radioactiv a fost propulsată în atmosferă. Intervențiile asupra incendiului au dus, printre altele, la inundarea compartimentului de sub reactor, cel care făcea legătura cu rezervorul de apă rece.
Ceea ce a urmat putea fi începutul unui dezastru cu mult mai mare. Pe fundul reactorului, miile de tone de grafit radioactiv, în combinație cu combustibili la o temperatură de peste 1200 de grade Celsius începuseră să topească podeaua și, în reacție cu cimentul protector de dedesubt, au produs așa-numitul corium, un soi de lavă semi-lichidă incandescentă. Dacă această lavă ar fi intrat în contact cu apa, explozia care s-ar fi declanşat ar fi aruncat în aer reactorul producând pagube inimaginabile.
Soluția imediată era golirea rezervorului. Accesul la valvele de deschidere însă nu se putea face decât prin compartimentul inundat cu apă iradiată. Scufundarea prin acele țevi complet întunecate era o misiune sinucigașă. Dar nu mai era timp...
Coborârea în Iad
Alexei Ananenko, Valeri Bezpalov și Boris Baranov au salvat viețile a milioane sau, după unele estimări, chiar zeci de milioane de vieți omenești în acele minute decisive. Inginerul Ananenko era unul dintre cei care știau unde sunt valvele, Bezpalov s-a oferit să-l ajute, iar Baranov a luat o lanternă cu care să le lumineze calea. Ultimii doi erau soldați. În cele din urmă, lanterna lui Baranov n-a funcționat și au fost nevoiți să lucreze în beznă completă.
Odată operațiunea încheiată, au ieșit la suprafață și singura explozie produsă a fost aceea a bucuriei lor când au primit confirmarea că reușiseră să deschidă valvele pe pipăite. Imediat după aceea, au început să se simtă rău.
Dar există și o dimensiune mai umană a eroismului, care nu se pretează la glorie, din pricină că modestia însăși face parte din ecuație. Sunt impresionat de eroismul care nu încearcă să impresioneze, chiar și atunci când meritele s-ar preta la măreție.
Necunoscuții Ananenko, Bezpalov și Baranov
Ananenko, Bezpalov și Baranov sunt genul de eroi foarte dragi mie, pentru că, pe de o parte, s-ar putea să le datorez foarte mult, în mod direct, iar, pe de altă parte, ei sunt genul de eroi care nu au avut timp să se gândească la eroism.
Ei sunt cei trei băieți de la Cernobîl care s-au oferit să deschidă valvele unui rezervor de sub reactorul care explodase, oprind astfel un posibil dezastru de dimensiuni continentale cu un preț care nu i s-ar putea cere nimănui.
Explozia de la Reactorul 4
Sub reactorul nr. 4 de la Cernobîl se afla un rezervor de apă care alimenta, pe de o parte, pompele de răcire și, pe de altă parte, servea drept condensator de abur pentru situațiile de urgență. Cu alte cuvinte, dacă o țeavă cu abur sub presiune s-ar fi spart, aburul eliberat era preluat într-un compartiment aflat imediat sub reactor și condus către acest rezervor de răcire, eliberând presiunea și căldura periculoase.
Explozia din noaptea de 26 aprilie 1986 a dus la expunerea la aer a moderatorului de grafit al reactorului, care s-a aprins, declanșând incendiul în urma căruia o cantitate uriașă de material radioactiv a fost propulsată în atmosferă. Intervențiile asupra incendiului au dus, printre altele, la inundarea compartimentului de sub reactor, cel care făcea legătura cu rezervorul de apă rece.
Ceea ce a urmat putea fi începutul unui dezastru cu mult mai mare. Pe fundul reactorului, miile de tone de grafit radioactiv, în combinație cu combustibili la o temperatură de peste 1200 de grade Celsius începuseră să topească podeaua și, în reacție cu cimentul protector de dedesubt, au produs așa-numitul corium, un soi de lavă semi-lichidă incandescentă. Dacă această lavă ar fi intrat în contact cu apa, explozia care s-ar fi declanşat ar fi aruncat în aer reactorul producând pagube inimaginabile.
Soluția imediată era golirea rezervorului. Accesul la valvele de deschidere însă nu se putea face decât prin compartimentul inundat cu apă iradiată. Scufundarea prin acele țevi complet întunecate era o misiune sinucigașă. Dar nu mai era timp...
Coborârea în Iad
Alexei Ananenko, Valeri Bezpalov și Boris Baranov au salvat viețile a milioane sau, după unele estimări, chiar zeci de milioane de vieți omenești în acele minute decisive. Inginerul Ananenko era unul dintre cei care știau unde sunt valvele, Bezpalov s-a oferit să-l ajute, iar Baranov a luat o lanternă cu care să le lumineze calea. Ultimii doi erau soldați. În cele din urmă, lanterna lui Baranov n-a funcționat și au fost nevoiți să lucreze în beznă completă.
Odată operațiunea încheiată, au ieșit la suprafață și singura explozie produsă a fost aceea a bucuriei lor când au primit confirmarea că reușiseră să deschidă valvele pe pipăite. Imediat după aceea, au început să se simtă rău.
