13_05

Telefonul gay

Am trecut de curând printr-o experiență traumatizantă, cum numai epoca noastră sensibilă și hipersemnificativă ți-o poate oferi: am descoperit că există o corelație între telefon și orientarea sexuală a posesorului. Nu, nu tot telefonul. Doar husa. Și nici măcar întreaga husă, ci strict... culoarea ei.

Mi-am dorit o husă violet. Grăbit, flămând de estetic, am pescuit dintr-un boutique suspect, aflat într-o stație de metrou unde lumina e mai degrabă o promisiune, nu o realitate, ceva ce părea apropiat de violet. Mi s-a părut chiar arătoasă.

La lumină, însă, nu mai era violet. Nici măcar mov. Și-acum, dacă tot am spus "boutique", ar fi trebuit, probabil, să scriu mauve. Dar mi s-a explicat cu profesionalism că, de fapt, husa e... fuchsia. Se pronunță fuhsia. Numele unei flori. Foarte bine. Dar problema e că, în termeni brutali și muritori, husa arată... roz.

Iar ochiul meu, antrenat de un creier care încă mai cere logică în cromatică, știe exact ce e roz: o amestecătură vinovată de roșu și alb, fără urmă de albastru. Ceea ce o face, în mintea mea, diametral opusă oricărei nuanțe de violet. Ca diferența dintre Dinamo și Steaua. (Pentru cei cu adevărat gay: acestea sunt două cluburi de fotbal românești, faimoase pentru rivalitatea lor istorică, palmaresul inegal și pentru faptul că una dintre ele – ghici care – are mai mulți fani și mai puține explicații de dat.)

Și, iată, fiecare cunoscut care-mi spune „tu” fără să-mi fi văzut vreodată dormitorul a avut exact aceeași reacție văzându-mi telefonul:
— Ai telefon roz?! Ce gay pari!

La început am zâmbit cu condescendența filosofului care nu se lasă atins de superficial. Pe seară, am început să am dubii.

Dacă masculinitatea mea poate fi știrbită de o husă de telefon, înseamnă că nu era prea bine ancorată în primul rând. Și totuși, nu pot accepta ideea că un bărbat ar putea fi atras de femei în timp ce telefonul e în buzunar, dar să-și schimbe brusc preferințele la simpla apariție a unei nuanțe pastel.

Dar am învățat un lucru prețios: dacă cineva te întreabă dacă ai telefon roz, nu-i răspunde niciodată că e fuchsia. Te afunzi!

Așa că am protestat. Am strigat în mine că e incorect să judeci un om după husa telefonului. Apoi m-am simțit discriminat. Apoi m-am întrebat de ce naiba mă simt discriminat. Apoi, întâmplător, am găsit la același boutique o husă mai solidă, mai practică.

Am cumpărat-o. E neagră.

Obsedatilor.

Søren Kierkegaard

Danezul Søren Aabye Kierkegaard s-a născut la 5 mai 1813 într-o casă şi a murit pe o stradă, în 1885. Venind, ca gânditor, în tradiţie hegeliană, s-a considerat un filozof creştin totuşi.

Dacă povestea lui Iisus este adevărată sau nu, pentru un creştin nu are importanţă, spune el. Importantă este înţelegerea semnificaţiei.

A fi creştin înseamnă a deveni creştin. 

Sunt trei stadii ale devenirii: 

- Stadiul estetic. Omul trăieşte clipa, deci, de fapt, nu trăieşte, ci este trăit. Un fel de copilărie. În final ajunge, precum Socrate, să vadă lipsa de sens a existenţei estetice şi o ironizează. Astfel, trece în 

- Stadiul etic. Aici el capătă conştiinţa obligaţiei şi se formează în temeiul valorii umane autentice. Omul matur. Râzând de micimea omului, trece în 

- Stadiul religios. Nu om pentru om, ci om pentru divin. Omul are acces la divin prin suferinţă.

Pentru Kierkegaard, existenţa veritabilă este cea individuală, umană. 

Între existenţă şi gândire este o barieră de netrecut. Adevărata fiinţă, în sens metafizic, este fiinţa umană, iar adevărul este subiectiv. Existenţa autentică este cea care trece prin cele trei stadii.

În fond, nu putem accepta existenţa obiectivă fără dureri, angoase, iubiri, care există şi ele.