O poveste despre pumni și omenie

Istoria nu se scrie doar cu arme și tratate, ci uneori cu pumni și tăceri îndelungate. În anii tulburi de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când ideologiile prindeau formă și rasele erau ierarhizate pe afișe de propagandă, două siluete încruntate într-un ring de box au ajuns să întruchipeze forțele nevăzute ale epocii. Un negru din Alabama devenit simbol național. Un neamț din Pommerania folosit drept vitrină a nazismului. Joe Louis și Max Schmeling n-au purtat uniforme, dar au luptat pentru continente întregi. Ce a început ca o revanșă sportivă s-a transformat într-un mit al secolului XX, în care onoarea, propaganda, destinul și decăderea se împletesc într-o poveste aproape incredibilă. Aceasta este povestea lor.

În anii '30, două meciuri de box între americanul Joe Louis şi neamţul Max Schmeling au simbolizat cumva conflictul internaţional de la acea vreme. Schmeling, supranumit Cavalerul Negru al Rinului, a câştigat primul meci şi se spune chiar că a fost felicitat de Hitler personal (dar nu există dovezi solide că Hitler l-a felicitat personal, adică într-o întâlnire față în față). Propaganda nazistă l-a revendicat însă imediat, cu toate că Schmeling nu a fost niciodată membru al partidului nazist și a fost perceput chiar cu reticență de regim, mai ales că avea un manager evreu (Joe Jacobs). Pur şi simplu s-a pregătit mai bine din punct de vedere tactic, studiindu-l pe campionul american, care a fost unul dintre cei mai mari bătăuşi din toată istoria boxului.

Cavalerul, Bombardierul și Cenușăreasa

Mai bătrân şi mai experimentat, fostul campion mondial Schmeling observase un soi de tic al mai tânărului şi mai puternicului şi neînvinsului Bombardier din Detroit, cum era poreclit Louis, de a lăsa mâna stângă jos după un jab (directa de stânga, cum e cunoscut mai bine la noi procedeul). Exploatând această slăbiciune, a reuşit să-l facă KO pe Louis în repriza a 12-a.

În acel moment (1936), campionul mondial la categoria grea era James Braddock, pe care noi îl cunoaştem mai bine din filmul The Cinderella Man, cu Russell Crowe. Braddock a fost un luptător năpăstuit, aşa cum îi arăta şi porecla de Cenușăreasă a boxului: a avut mai multe fracturi la braţul drept, tot soiul de probleme de sănătate şi, în timpul marii crize, a falimentat. A muncit în port şi a fost nevoit să accepte un ajutor social, care pentru el a fost cea din urmă umilinţă. La noi, dacă nu primeşti un ajutor social te consideri umilit de către stat. La ei, acceptarea ajutorului e mai umilitoare.

Mie mi se pare că toată istoria boxului e foarte emoţionantă, pentru că e plină de astfel de exemple de demnitate. Dar să vedem şi ce a urmat. După meciul în care l-a bătut pe Louis, Max Schmeling a sperat că poate să se bată cu Braddock pentru titlul mondial. Acesta însă nu i-a acordat şansa. Pe de o parte, Schmeling aparţinea sistemului nazist, care probabil nu ar mai fi dat drumul centurii după o victorie. Pe de altă parte, făcuse deja aranjamentele pentru a-şi pune titlul în joc împotriva lui Louis.

Întâlnirea Sportului cu Istoria

Anul următor, Louis l-a bătut pe Braddock cu KO în repriza a opta, după ce căzuse şi el în prima repriză. Acesta a fost un moment de istorie nu doar pentru sport. A fost unul dintre momentele importante ale istoriei negrilor din America. Mii de afro-americani au invadat străzile cântând şi manifestând în maniera cu care noi, românii, ne-am obişnuit 60 de ani mai târziu, în timpul CM de fotbal din America.

Interesant este şi aranjamentul financiar pe care bunul James Braddock l-a făcut cu Louis. Acesta din urmă trebuia să-i plătească 10% din toate câştigurile venite din box, fie premii, fie publicitate, timp de 10 ani. Suma aceasta s-a ridicat în total la aproximativ 150.000 de dolari - impresionantă pentru acea perioadă. Braddock, Cenuşăreasa boxului, a avut grijă după ce şi-a revenit financiar, nu numai de cei care trecuseră prin foamea prin care trecuse şi el, cu donaţii şi sprijinirea unor fundaţii caritabile, ci şi să returneze statului toţi banii primiţi drept ajutor.

Al doilea meci dintre Louis şi Schmeling nu a mai durat 12 reprize. A fost însă unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale secolului XX. Era anul 1938. Roosvelt îi spusese lui Louis, invitat la Casa Albă, că America are nevoie de muşchi ca ai lui pentru a învinge Germania nazistă. Schmeling venea şi el cu aura eroică a superiorităţii rasei ariene.

Peste 70.000 de oameni au asistat la meci. Milioane l-au urmărit la radio. Scurta luptă, de două minute şi patru secunde, s-a transmis în toată lumea, comentată în engleză, germană, spaniolă şi portugheză. Proaspătul campion mondial, simbol al Americii sociale, l-a trimis la podea de trei ori în prima repriză pe sârguinciosul neamţ, folosit, chiar dacă împotriva voinţei sale, ca simbol al Germaniei hitleriste.

Urmările luptelor

Joe Louis a devenit un erou, Max Schmeling a fost sacrificat de nazişti: l-au trimis pe front ca să-i încheie cariera. Înrolat în Luftwaffe ca parașutist, a fost trimis într-o misiune periculoasă în Creta (1941), unde a fost rănit. Dar nici Louis nu a avut soarta pe care ar fi meritat-o un sportiv legendar ca el. Financiar, a fost distrus de încurcăturile provocate de un contabil incompetent, care a permis ca donaţiile făcute de Louis să fie considerate de Fisc, în urma unui audit, drept venituri pentru care nu s-a plătit impozit, ceea ce l-a înglodat în datorii pe care nu le-a putut plăti niciodată.

De-a lungul carierei, câştigase mai mult de 4,6 milioane de dolari, din care însă nu a primit decât 800.000. Ca şi Braddock, a plătit înapoi statului toate ajutoarele sociale pe care le primiseră vreodată toţi membrii familiei lui. A investit restul în afaceri. Datoriile către Fisc însă l-au forţat să se întoarcă în ring. Cariera i s-a sfârşit în lacrimi, după un meci în care a fost aruncat efectiv afară din ring de un pumn al lui Rocky Marciano, singurul campion neînvins din istorie.

Sfârșitul

Deşi revenirea i-a adus bani suficienţi, nu a putut ţine pasul cu dobânda cumulativă pe care i-a perceput-o statul. I-au luat tot, punându-i poprire şi pe cei 667 de dolari lăsaţi prin testament de mama lui. A ajuns să lucreze ca portar de hotel, zâmbind şi dând autografe pentru câte 5 dolari. Atunci, au existat prieteni care, prin numeroase intervenţii, au convins statul să-i ia bani în măsura câştigurilor pe care le realizează, pentru a-i permite să trăiască. Unii i-au mai plătit din datorii...

Dar pentru a-l ajuta efectiv să supravieţuiască, în sprijinul lui a venit cu bani şi un fost angajat de la Coca-Cola, fost boxer, ca și el. Un admirator care în cele din urmă, în 1981, avea să-i achite până şi cheltuielile de înmormântare... Un tip care-i fusese adversar toată viaţa. Un ins căruia Louis îi distrusese cariera sportivă. Un băiat care a ajuns în cele din urmă să deţină şi să se întreţină din propria firmă. Un om de afaceri din Germania, Maximillian Adolph Otto Siegfried "Max" Schmeling.